Acesta sunt EU, un baiat ordinar cu o viata destul de monotona insa cu aspiratiile unui titan. Intotdeauna am vrut sa ma diferentiez de ceilalti, sa impresionez si sa am lumina aprinsa asupra mea.
Am considerat tot timpul ca am ceva special, in fond cu totii vrem sa credem ca e ceva unic inauntrul nostru si ca suntem de neinlocuit. Eu mi-am dorit mereu sa fiu citit, sa fiu ascultat, admirat ; o dorinta destul de egoista insa ce zace in fiecare din noi, dar nu am crezut vreodata ca am ce darui lumii, ca am ce invata pe altii.
Sfaturi de genul "Crezi in tine si lupta pentru visele tale" sunt destul de cliseice si nu cred ca ai nevoie de cineva sa iti spuna asta, e firea naturii sa lupti pentru ce iti doresti.
Aici sunt EU acum, pe aceasta banca in fata acestui rau incercand sa fac tot posibilul sa imi indeplinesc visul. Privesc cu ochii mei mari albastri in departare, ma pierd in zare si visez lucruri absurde.
Spre diferenta de ceilalti prieteni ai mei, eu nu m-am vazut niciodata facand altceva, nu ma pot inchipui fiind un profesor, doctor sau alte aspiratii de genul. Probabil e ceva in neregula cu mine sau imi e teama de ceva ...
In fine, sunt hotarat acum sa incep sa batatoresc calea inaintea mea si nu am sa privesc decat inainte.
Un visator ca mine va avea intotdeauna dificultati in gasirea persoanelor potrivite in jurul meu, cred ca naivitatea si nesiguranta de sine ma vor defini intotdeauna. Am avut mereu o dificultate si cu temperamentul, pierzandu-mi controlul extrem de usor insa de cativa ani am preferat tac, sa plec capul si uneori sa las pe altii sa treaca peste mine, doar pentru a aplana conflictul.
Asta mi-a adus si reputatia de om fraier sau mut pentru ca nu am fost in stare sa imi sustin punctul de vedere in fata persoanelor mai puternice decat mine. Se pare ca pacifismul nu iti poate aduce decat o viata mizerabila atunci cand esti doar tu cel care sustine asa ceva.
Din cauza ca am tinut in mine mereu nu a putut insemna decat doua lucruri : crearea unui refugiu propriu si eruptii de vulcan.
Sunt persoane ce se bucura sa te vada tacand in timp ce te calca in picioare si incearca sa te reprogrameze, sa te modeleze dupa cum vor ei, crezand ca asa iti va fi mai bine.
E cu atat mai dureros atunci cand constati ca iti sunt persoane apropaite si iti fac mai mult rau decat niste dusmani.
Cred ca pana acum am avut cateva izbucniri memorabile in viata mea ce au adus persoanele, ce au starnit mereu focul, in pragul surprinderii si sa ii determine sa constate ca nu acesta este baiatul ce il cunosteau cu totii.
Nu imi pasa, nu mai dau doi bani. Sunt satul, sunt ranit si nu mai am nevoie de nimeni sa imi dicteze nimic. Vreau sa imi scriu propria-mi viata cu mainile mele si cu sudoarea si cu sangele meu. Din ultima mea "ratacire" cum au numit-o unii, am ramas cu cicatrici ce nu se vor mai vindeca iar o adanca prapastie s-a produs ce nu mai poate fi traversata. M-ati impins pe malul celalalt iar eu am taiat orice franghie pentru a nu mai permite nimanui sa vina.
Din cauza neincrederii in mine si in deciziile mele consider uneori ca am ajuns in punctul acesta atat de jos. De multe ori stau si ma intreb ca orice om "Ce ar fi fost daca .... Numai daca as fi facut asa ..."
Pai, se spune ca timpul petrecut regretand si dorindu-ti sa fie altfel, e timp pierdut. Nu stiu, uneori am nevoie de un impuls sau de acordul altor persoane de incredere pentru a lua o decizie. Ce naiv, de parca vietile lor erau mai luminoase decat a mea ...
Ei bine, nu intotdeauna deciziile luate de noi au efectul dorit, asa ca sunt destul de obisnuit cu termenul de "esec".
Se zice ca din greseli se invata, insa nu cred ca asta s-a aplicat si in cazul meu. Probabil din cauza incompetentei mele nu am putut sustrage ceva bun din "cazaturi".
Au fost mereu momente cand am gresit din cauza egoismului meu crezand ca asta este decizia corecta de facut si fara sa iau in considerare sentimentele celor ce ma inconjoara, fara sa judec consecintele ce vor veni.
Am iubit, am suferit si am ranit ca orice om. E ciudat, intotdeauna am crezut ca totul este floare la ureche in iubire dar s-a dovedit a fi cel mai greu joc in care am putut intra.
Poate nu am fost un geniu in scoala insa a cu siguranta nu eram un baiat oridar dar din cauza obisnuintei ca toate sa vina pe un platou, am ramas in urma.
Din fericire au fost persoane ce vroiau sa ma trezeasca insa din pacate erau si oameni ce etichetatu cu usurinta pe aspectul asta.
Nu am fost genul de persoana sa se implice in organizari, petreceri , iesiri in oras, am preferat sa ma izolez si sa las doar pe cine am considerat ca se merita dupa zidul meu. Au fost cate ocazii carora le-am acordat o atentie speciala, ocazii considerate de multi drept pierdere de timp insa ce mi-au facut cu adevarat placere.
Cu toate ca nu am un tel bine determinat in viata, cu siguranta am cateva conditii binestabilitate.
Probabil am pierdut o buna parte din viata visand si sperand sa fie altfel, fara sa fac cu adevarat ceva in privinta aspiratiilor mele, insa doar din cauza temerii ca o voi da gres si de data asta ...
Dar acum sunt hotarat sa fac ceva, sa pun piciorul in prag fara sa imi pese de descurajari, jigniri, priviri pesimiste.
Este timpul meu.
Imi strang foile si obiectele, privind inca o data peisajul din jurul meu, acelasi parc cu putini oameni, aceeasi fantana zgomotoasa, aceeasi iarba primitoare pentru a te odihni si aceeasi banca pe care ma asez mereu pentru a privi in zare dealurile, cerul, in departare unde as putea fi eu ... da, atat de sus, acolo as putea fi eu.
Ar trebui sa ma duc acasa, imi pun ochelarii pentru a evita ca lumea sa imi observe privirea obosita si pornesc grabit spre casa, retragandu-ma in refugiul meu.
